6 sporturi gratuite care te ajută să slăbești

Data: 22.06.2012
6 sporturi gratuite care te ajută să slăbești

Pentru a ne menține în formă nu este neapărat nevoie să petrecem câteva ore zilnic în sala de forță sau să ne obligăm să practicăm sporturi care nu ne plac. Avem la îndemână câteva trucuri care ne pot ajuta să păstrăm tonusul muscular fără a ne obosi sau a cheltui vreun ban.

1. Mersul pe jos

Cu siguranță aceasta este cea mai la îndemână formă de mișcare. Nu ne costă nimic, nu impune niciun fel de restricții și singurul impediment care poate apărea vreodată este vremea proastă. Mersul pe jos până la școală sau până la birou, în fiecare zi, poate face minuni în doar câteva luni. Dacă distanța între casă și birou este prea mare și folosiți un mijloc de transpport în comun, coborâți cu 2-3 stații înainte de destinație, pentru a avea ocazia să mergeți pe jos cel puțin 30-40 de minute zilnic.

2. Urcatul scărilor

Fie că locuiți la etajul 3 sau la etajul 10, unul dintre cele mai active sporturi este urcatul scărilor. Se ard o mulțime de calorii în acest sport și, cel mai important, se tonifică musculatura coapselor și mușchii fesieri, oferindu-vă picioare de invidiat. La început poate părea un efort mare, dar în câteva zile de practică organismul se va obișnui și chiar vă veți simți energizate după o excursie pe scări. Pe lângă asta, este un bun exercițiu cardio, benefic pentru inimă, plămâni și chiar pentru oase. Dacă nici acum nu v-am convins, gândiți-vă că într-o oră scăpați de 800 – 1000 de calorii.

3. Săriți coarda

Poate sună ca un joc din copilărie, dar săritul corzii este un sport foarte benefic pentru organism, folosit mai ales în curele de slăbire. În aproximativ 15 minute ardeți cca 300 calorii. Pe lângă asta, vă mărește rezistența la efort și este un sport pentru care nici măcar nu trebuie să ieșiți din casă.

4. Dansul

Nu trebuie să vă înscrieți într-un club de dans, nici să cheltuiți vreun ban. Dansați acasă, pe ce muzică vă place. Începeți în ritm ușor, apoi accelerați, dar nu uitați și de pauze, pentru că uneori sunt necesare, mai ales în primele zile, până vă obișnuiți cu efortul. Încercați să găsiți ritmuri latino, antrenante și să folosiți cât mai multe grupe de jușchi, chiar dacă nu știți pașii potriviți pentru a dansa. Atât timp cât sunteți acasă, veți știi doar voi că ați greșit o mișcare. Dansul ajută la topirea unifrmă a grăsimilor, îmbunătățește starea de spirit prin eliberare de endorfine și contribuie la rezistența generală a organismului. Într-o oră de dans ardeți aproximativ 500 de calorii, cu condiția să fie un dans antrenant.

5. Abdomenele

Sună, poate, înfricoșător și complicat, mai ales dacă în timpul liceului aveați un profesor de sport care vă obliga să le faceți în serie. Însă abdomenele pot contribui foarte ușor la eliminarea ”aripioarelor” nedorite, fără a vă obosi foarte mult. Încercați 2 serii de câte 10 abdomene corect în fiecare dimineață și seară, crescănd numărul lor o dată la două zile. Astfel, dacă în primele 2 zile faceți 2 serii de câte 10 abdomene, în următoarele treceți la 4 serii de câte 10. Încercați să nu faceți pauze prea lungi între seriile de abdomene, pentru a vă păstra mușchii încălziți. Împreună cu o dietă sănătoasă, în 2 luni pierdeți lejer câțiva centimetri din talie.

6. Mersul pe bicicletă

Preferabil, încercați să nu cumpărați o bicicletă de cameră, ci una obișnuită. Merită investiția, pentru că permite plimbări în aer curat, mai ales vara, când vă puteți bucura de soare și puteți astfel câștiga mai multă vitamina D, care fixează calciul în oase. Mersul pe bicicletă este sănătate curată. Se recomandă zilnic minimum 2 ședințe de câte 30 minute cu bicicltea pentru a obține rezultate vizibile în lupta cu kilogramele. partea bună este că, spre deosebire de curele de slăbire care vă obligă la înfometare, mersul pe bicicletă vă oferă tonus muscular și talie de invidiat într-un mod plăcut și amuzant.

 

Un comentariu la “6 sporturi gratuite care te ajută să slăbești”
  1. Mihai Rosian says:

    Da, mersul pe bicicleta ajuta ffff mult este intr-adevar foarte placut exercitiu.

Comentariul tau