Lavanda – culoare şi aromă pentru sănătatea ta

Data: 15.07.2013
Lavanda – culoare şi aromă pentru sănătatea ta

În categoria plantelor aromatice, cu puternice efecte curative, se remarcă levănţica, plantă puţin cultivată şi valorificată terapeutic. Plantă medicinală aromată, lavanda sau levănţica este originară din regiunile calcaroase şi muntoase mediteraneene şi poate fi găsită la noi în ţară pe tot parcursul anului. Cultivarea lavandei, în grădină sau în ghiveci, este relativ simplă, iar seminţele sau butaşii pot fi comandaţi sau achiziţionaţi din magazinele de specialitate.

Lavanda a fost folosită ca plantă medicinală de zeci de ani, dar proprietăţile terapeutice ale uleiului extras din această plantă au fost descoperite abia la începutului secolului trecut. În industria cosmetică lavanda este frecvent utilizată datorita parfumului delicat şi beneficiilor aromaterapeutice. În acest sens, planta este utilizată ca antiseptic, analgezic şi deodorant în gelurile de duş, săpunuri, loţiuni de corp sau de faţă. Mai mult decât atât, lavanda este deosebit de eficientă şi pentru regenerarea părului, iar, folosită împreună cu alte uleiuri esenţiale, redă părului vigoare şi volum.

În compoziţia lavandei au fost identificate peste 40 de componente care nu se pot obţine în laborator. Vindecătoare a foarte multe boli şi afecţiuni, această plantă conţine acid acetic, substanţe minerale şi amare sau alţi compuşi care acţionează în mod benefic asupra organismului. Iată câteva din minunile pe care lavanda le poate face pentru persoanele care o utilizează:

  • este eficientă pentru sistemul nervos: calmează şi este indicată în cazul stărilor de neurastenie şi isterie, stres, melancolie sau anxietate –  în astfel de situaţii se utilizează pulberea de lavandă care se obţine prin măcinarea plantei în răşniţa de cafea
  • induce un somn odihnitor şi combate insomnia – se recomandă în aceste situaţii infuziile cu flori uscate de lavandă
  • ceaiul de lavandă ajută şi ficatul să funcţioneze normal, dar şi la eliminarea bilei
  • uleiul de lavandă  este recomandat în cazul afecţiunilor cardiace, datorită proprietăţilor sedative
  • simptomele afecţiunilor resperatorii precum durerile de gât, astmul, sinuzita sau laringita pot fi tratate cu ulei de lavandă
  • combinat cu mierea, uleiul de lavandă este tratamentul perfect şi pentru migrene
  • lavanda este recomandată în cazul afecţiunilor pielii precum acnee, eczeme, inflamaţii, piele extrem de uscată sau arsă de soare
  • masajul cu ulei de lavandă ameliorează durerile musculare şi conferă relaxare şi flexibilitate în cazul durerilor de spate sau gât
  • nu în ultimul rând, lavanda luptă împotriva insectelor şi a moliilor, fiind astfel un înlocuitor excelent al loţiunilor pentru insecte sau al naftalinei

Nu uitaţi nici de faptul că această plantă poate fi utilizată cu succes şi în bucătărie, ca şi garnitură decorativă sau ca ingredient. Utilizaţi-o cu măsură de fiecare dată când preparaţi ciocolată de casă, gem sau limonadă.

 

Comentariul tau