Alimente pentru protecţia solară

Data: 09.08.2013
Alimente pentru protecţia solară

Expunerea prelungită la soare, chiar şi atunci când nu stăm la plajă ci doar ne plimbăm prin oraş, scade cantitatea de antioxidanţi din sânge. După cum am punctat şi în alte articole, efectele razelor UV asupra tenului şi a pielii pot fi dezastruase şi contribuie la apariţia sau accentuare ridurilor, susţin apariţia unor afecţiuni grave sau chiar a cancerului de piele. Din aceste motive, cremele cu protecţie solară nu trebuie să lipsească din ritualul zilnic de îngrijire şi trebuie utilizate de mai multe ori pe zi.

Pentru că efectul benefic al produselor cu protecţie solară nu durează mai mult de câteva ore, nu putem să ne bazăm doar pe protecţia oferită de acestea. Alimentaţia şi dieta trebuie adaptate sezonului, astfel încât organismul să primească toate cele necesare bunei sale funcţionări. Noi vă propunem ca, pe timp de vară, să consumaţi câteva alimente care ajută organismul să se apere de agenţii dăunători şi care, datorită proprietăţilor speciale, oferă protecţie solară pielii. Iată câteva dintre acestea:

  • Legumele crucifere – broccoli, varza, conopida – datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi protejează organismul de cancerul de piele, cancer pulmonar, dar şi de boli cardiovasculare
  • Fructele şi legumele roşii – conţinutul ridicat de licopen din acestea apără pielea de radiaţiile solare, iar beta-carotenul întârzie apariţia semnelor îmbătrănirii şi ajută la vindecarea arsurilor solare. Dintre acestea, rodia este recunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatorii şi poate fi consumată atât în salate cât şi sub forma unui suc răcoritor
  • Fructele de pădure cu pigment violet – afinele, murele, coacăzele negre sau fructele de soc – conţin un pigment violet numit antocianină care reduce riscul apariţiei bolilor cronice şi oferă o protecţie excelentă împotriva razelor UV. Le puteţi consuma proaspete sau puteţi încerca una din reţetele noastre delicioase
  • Ceaiul verde – conţinutul ridicat de antioxidanţi luptă împotriva inflamaţiilor de la nivelul pielii, iar consumul ceaiului verde previne apariţia ridurilor. Pentru a obţine o băutură răcoritoare şi perfectă pentru vară, puteţi adăuga într-un pahar de ceai verde o felie de lămâie şi câteva cuburi de gheaţă
  • Legumele cu frunze verzi – spanac, salata verde, lăptuci, varză – acestea sunt unele dintre cele mai bogate surse de luteină, un carotenoid cu o importanţă deosebită pentru protecţia pielii. Luteina creşte elasticitatea pielii şi rezistenţa acesteia la razele UV, dar contribuie şi la ameliorarea acneei
  • Peştele – bogat în acizi graşi omega 3, acesta împiedică inflamaţia provocată de razele soarelui şi blochează enzimele induse de razele UV.

 

 

Comentariul tau